duminică, 25 noiembrie 2018

TARTĂ CU MERE


Ingrediente:

1 foaie de plăcintă,
700 g mere (6 bucăți), 
4 ouă,
80 g făină,
250 ml lapte,
80 g unt topit,
60 g zahăr,
2 linguri de griș,
2 linguri de zahăr brun,
esență de vanilie,
scorțișoară măcinată.

Mod de preparare:

Se curăță merele de coajă, se spală și se taie în jumătăți iar cotoarele se vor îndepărta.

Tăiem fiecare jumătate de măr în felii mai mici dar le păstrăm compacte și le așezăm pe un platou de lemn.
Ungem merele cu puțină zeamă de lămâie ca să nu se înnegrească și să nu se zdrobească în timpul preparării termice. 

Pe tava pentru cuptor punem hârtie de copt, o umezim puțin cu apă și o ungem cu ulei, apoi așezăm foaia de plăcintă și o întindem frumos, inclusiv pe margini. Înțepăm foaia cu furculița ici-colo, apoi ungem foaia cu puțin unt topit. Presărăm foarte puțin griș peste tot, apoi așezăm merele așa compacte cum sunt. Ungem merele cu unt topit.




Punem tava la cuptor, la 150 grd., pentru 15 minute, ca să se pătrundă merele. 

Între timp, facem compoziția, amestecând 4 ouă bătute bine cu un vârf de cuțit de sare, peste care adăugăm zahărul și le batem în continuare până când zahărul s-a dizolvat. Adăugăm esența de vanilie, untul topit, făina cernută, și amestecăm încontinuu în timp ce turnăm laptele. 




Scoatem tava din cuptor și turnăm această compoziție de la un capăt la altul. Presărăm deasupra puțin griș.
Punem tava la cuptor la 150 grade pentru circa 40 de minute.
Scoatem tava, preserăm zahărul brun și o mai lăsăm la cuptor 10 minute la 180 grade.


Scoatem tava și o lăsăm la răcit. Când e rece complet, o porționăm și o putem servi. 



La servire putem să o presărăm cu scoțișoară măcinată și eventual zahăr pudră dacă o dorim mai dulce. Eu o prefer chiar cu multă scorțișoară deasupra.



Poftă bună!

Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT




Niciun comentariu: