vineri, 11 noiembrie 2016

PÂINE DE CASĂ CU LAPTE ŞI ULEI





Această reţetă e deosebit de simplă şi eu o fac foarte des, deoarece este o pâine gustoasă, cu o textură foarte fină.

Ca să iasă bună, trebuie să ai făină de calitate şi drojdie proaspătă.


Ingrediente

1 kg de făină albă fină, 
50 ml ulei, 
650 ml lapte dulce, 
1 cub de drojdie proaspătă, 
sau 1 plic de drojdie uscată, 
1 linguriţă rasă de sare, 
1 lingură (de supă) rasă de zahăr, 
mac sau alte seminţe la alegere (opţional).




Mod de preparare:

Punem toate componentele la temperatura camerei, în bucătărie, cu 1-2 ore înainte de preparare.

Încălzim laptele.

Preparăm maiaua: zdrobim drojdia, punem zahărul peste ea şi frecăm cu dosul unei linguri până se lichefiază, apoi adăugăm 2 linguri de lapte şi două de făină şi amestecăm bine, acoperim vasul şi o lăsăm să crească într-un loc cald aproximativ 30 de minute.



Cernem făina (indiferent de calitatea ei).

Punem făina în vasul în care urmeaza să frământăm aluatul şi adăugăm maiaua.

Dizolvăm sarea în lapte si îl turnăm treptat peste făină, apoi adaugăm uleiul şi frământăm aluatul până se desprinde de pe pereţii vasului şi de pe mână. Formăm o bilă mai mare din aluatul rezultat, îl ungem puţin deasupra cu ulei, acoperim şi lăsăm să dospească într-un loc cald. (Dacă e drojdia bună şi proaspătă, în 30 de minute îşi dublează şi chiar triplează volumul).







Intre timp pregătim tăvile în care coacem. ( Le udăm cu puţină apă, punem hârtie de copt, apoi mai udăm cu apă şi punem foarte puţin ulei. Dacă nu avem hârtie de copt, le tapetăm cu făină, după ce le-am uns cu ulei). Incălzim cuptorul.



Pe un blat pe care lucrăm aluatul punem puţin ulei şi ne ungem şi palmele ca să nu se lipească aluatul. Scoatem aluatul din vas şi îl împărţim în două. E de preferat să facem 2 pâini potrivite care se vor coace mai uşor decât una singură, uriaşă. Dacă vrem să facem pâini împletite, împărţim fiecare parte în alte două părţi, din care vom face doua suluri egale pe care le vom trece una peste alta, lipindu-le la capete.






Le punem în tăvi, apoi le ungem cu puţin lapte deasupra sau cu apa în care am dizolvat puţin zahăr şi eventual presărăm seminţele alese. Le lăsăm să mai crească în tăvi 15-20 de minute, apoi le punem în cuptor, având grijă să nu deschidem uşa cuptorului în primele 20 de minute. In funcţie de puterea cuptorului, sunt gata în 30-45 de minute (e de dorit ca flacăra să fie la mediu spre mic, ca să se pătrundă fară să se ardă la suprafaţă şi la mijloc să rămână crude).

Le scoatem pe blatul de lemn şi le acoperim cu şervete uscate, chiar şi o păturică deasupra, lăsându-se la răcit (la temperatura camerei) cel puţin 2-3 ore înainte de servire.

Le putem face şi ca simple franzele.











Poftă bună !



Max's concept.
© Copyright 2016 MAX'S CONCEPT

Niciun comentariu: