joi, 17 noiembrie 2016

TSATSIKI sau CREMĂ DE IAURT CU CASTRAVEŢI




Această salată aperitiv, care poate fi făcută şi sub formă de sos, adică o idee mai fluidă, a devenit foarte populară şi în România. Poate pentru că e simplu de făcut, răcoritoare şi apetisantă.

Dar trebuie să ştiţi că ea există în două variante: varianta turcească (şi arăbească) şi varianta grecească.

Iată cele două variante detaliate:

TSATSIKI GRECESC


Timp de preparare: 1/4 oră;
Timp de odihnă: 1 oră;
Conţinut în calorii: aproximativ 230 kcal/porţie;
Sfat: se poate consuma cu pâine albă.

Ingrediente:

1/2 castravete (raportat la castravetele lung, de seră), 
4 căţei de usturoi zdrobiţi, 
400 g iaurt grecesc (10% grăsime), 
4 linguri (de supă) cu ulei de măsline, 
1/4 linguriţă sare sau după gust, 
1 vârf de cuţit de piper negru măcinat,
sau condimente speciale pentru tsatsiki marca ERIDANOUS. 

Mod de preparare:

1. Se curăţă castravetele şi se taie în bucăţi mari; se pune într-un vas strecurător pentru 30 minute să-şi mai lase din zeamă, apoi se stoarce uşor prin presare şi se pune într-un bol, unde se amestecă cu usturoiul (zdrobit sau tocat mărunt).

2. Se adaugă iaurtul , apoi uleiul, sarea şi piperul.

3. Tsatsiki e gata. Acum se lasă acoperit şi se pune la frigider pentru aproximativ o oră înainte de servire.

TSATSIKI TURCESC


(Notă: turcii îi spun simplu: cremă de iaurt cu castraveţi)

Timp de preparare: 1/2 oră;
Timp de odihnă: 1 oră;
Conţinut în calorii: aproximativ 240 kcal/porţie;
Sfat: se poate consuma cu pâine albă.

Ingrediente:

1 castravete de seră, 
câteva fire de mărar verde, 
5 căţei de usturoi zdrobiţi,  
500 g iaurt din lapte gras (10% grăsime),  
2 linguri (de supă) cu ulei de măsline,  
1/4 linguriţă sare sau după gust,  
1 vârf de cuţit de piper negru măcinat,  
200 g măsline negre. 

Mod de preparare: 

1. Se curăţă castravetele de coajă, se taie în două şi se îndepărtează seminţele cu o linguriţă. Pulpa de castravete se răzuieşte mărunt, apoi se pune într-o strecurătoare, presărat cu puţină sare, ca să-şi lase zeama. Mărarul, spălat în prealabil, se toacă mărunt.

2. Se curăţă căţeii de usturoi şi se zdrobesc cu puţină sare şi pesmet. La amestecul de usturoi, pus într-un castron, se adaugă iaurtul. Adăugăm apoi mărarul tocat şi castravetele răzuit, stors de zeamă prin presare uşoară, amestecăm bine şi dacă e necesar mai adăugăm sare şi piper.

3. Crema se pune într-un castron pentru servit, se stropeşte cu ulei şi se pune acoperită la frigider pentru cel puţin o oră înainte de servire.

4. Înainte de servire se garniseşte cu măsline ( de preferinţă fără sâmburi şi chiar feliate).

Sugestie: crema se potriveşte bine la salata de roşii şi de fasole, dar noi am pregătit-o lângă bucăţi de fenicul pane.

Notă: dacă nu aveţi un iaurt gras şi cremos, atunci se pune şi iaurtul într-un vas strecurător pentru a i se scurge zeama înainte de a-l adăuga la preparat şi putem să-i adăugăm o parte de smântână grasă pentru a-l aduce la consistenţa şi gustul unui iaurt grecesc. In niciun caz tsatsiki rezultat nu trebuie sa fie zemos, apos, ci vâscos - după cum se vede şi în fotografia ataşată. Tsatsiki apos e un dezastru culinar.


Poftă bună !
Trimiteți un comentariu