vineri, 25 noiembrie 2016

CARTOFI CU SMÂNTÂNĂ LA CUPTOR


Ingrediente:

600 g cartofi cântăriţi în coajă,
100 ml lapte dulce,
1 lingură cu făină albă (cu vârf),
200 g smântână dulce,
parmezan sau altă brînză rasă,
25 g unt,
sare,
piper (un vârf de cuţit) - opţional.




Mod de preparare:

Spălăm cartofii, îi curăţăm de coajă, îi spălăm din nou, apoi îi tăiem în cuburi mai mari (cam de 3 cm) şi îi punem la fiert, în apă curată, cu o linguriţă de sare adăugată, pentru aproximativ 15 minute.



Între timp, ungem vasul pentru cuptor cu unt şi pregătim sosul de smântână.

Punem într-un bol făina, adăugăm laptele (rece), amestecăm până nu mai sunt cocoloaşe, apoi adăugăm treptat smântâna (cântărită), amestecând în continuare cu un tel până se omogenizează totul.

Dacă nu folosim brânză sărată la sfârşit, atunci adăugăm puţină sare (1/2 de linguriţă) şi eventual puţin piper.





Verificăm cartofii şi dacă sunt gata îi strecurăm de apă şi, după ce s-au scurs, îi răsturnăm aşa fierbinţi în vasul pentru cuptor.





Turnăm apoi sosul de smântână peste cartofi, dar fără să-i amestecăm, apoi presărăm brânza aleasă.




Punem vasul la cuptor pentru 15 minute. Nu este necesar să-i ţinem mai mult şi să se ardă, pentru că mâncare care se arde devine toxică şi trebuie aruncată.





Scoatem vasul din cuptor şi distribuim preparatul în farfurii.

Această mâncare se serveşte fierbinte.

Pentru savoare, putem pregăti separat şi o salată verde sau de roşii şi meniul va fi astfel complet.










Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2017 MAX'S CONCEPT

Niciun comentariu: