duminică, 30 iunie 2019

PEȘTE PESCĂRESC


Ingrediente:

1 kg de pește (crap, somn, merluciu), 
1 ceapă mare (circa 150 g),
2 - 3 ardei grași (sau capia) mari,
1/2 kg roșii 
(sau o conservă de roșii depelate),
3 căței de usturoi,
1 foaie de dafin,
100 ml untdelemn,
piper,
făină,
sare.

Mod de preparare:

Peștele curățat se taie în jumătăți și apoi în bucăți de 4 - 5 cm, care se trec ușor prin făină. 



Untelemnul se pune într-o cratiță de 2 litri și, când s-a înfierbântat puțin, se așează bucățile de pește. Se prăjesc pe jumătate ( 2 - 3 minute pe fiecare parte ) și se scot pe hârtie absorbantă. 



În același untdelemn (eventual putem să-l strecurăm și să-l punem în alt vas), se pune imediat ceapa tăiată în felii subțiri, presărată cu o linguriță de sare, lăsând să se prăjească la foc mic, amestecând mai des, până când scade apa și devine lucioasă; se adaugă ardeii tăiați în felii subțiri sau cuburi, cu care se amestecă 2 minute ca să-și dezvolte aroma, usturoiul tocat, apoi roșiile curățate de coajă și tăiate în felii mai groase, foaia de dafin, un vârf de cuțit cu piper, o ramură de cimbru și circa 100 ml apă.





Se fierb pe plită la foc mic, circa 10 minute, ca să se formeze sosul. Acesta se va săra după gust. 
Se toarnă sosul într-o tavă medie și se adaugă măslinele nedesărate, dar fără sâmburi. 


Deasupra se așează bucățile de pește. 


Se pune tava la cuptor pentru circa 20 de minute, la 18o gr., apoi se scoate și se lasă să se răcească.



Se servește rece.


Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT

sâmbătă, 29 iunie 2019

CIORBA DE LOBODA CU LEUSTEAN


Ingrediente:

o grămadă de frunze de lobodă,
1 țelină mică (rădăcină și frunze),
3 căței de usturoi,
3 fire de ceapă verde,
3 linguri ulei de măsline,
1 lingură mare de unt,
3 lingurițe cu vârf de sare,
zeama de la 1 lămâie mică,
frunzele de la o salată verde (opțional),
leuștean verde,
mărar verde,
2 gălbenușuri,
400 ml smântână dulce (groasă).

Mod de preparare:

Zarzavatul se curăță, se spală, se scruge și se taie fiecare după tipul său.

În vasul în care preparăm ciorba, punem uleiul și adăugăm ceapa și țelina tăiate mărunt. Lăsăm să se călească până devin moi, apoi adăugăm untul și usturoiul tocat.



Alegem frunzele de lobodă și eventual de salată și le tăiem în funcție de mărimea lor (să nu fie nici prea mărunte, nici prea mari). Separat încălzim 2.5 litri de apă pe care o adăugăm peste legumele călite.



Adăugăm loboda, salata verde și sarea și le le lăsăm să fiarbă acoperite circa 20 de minute.



Spălăm și lăsăm la înmuiat în apă rece orezul.
Alegem frunzele de mărar și leuștean, le spălăm sub un jet de apă, le scurgem și le tăiem mărunt.

Punem orezul (scurs de apă) la fiert, împreună cu mărarul verde și leușteanull verde pentru încă 15 minute.

Stingem focul și adăugăm zeama de lămâie.



Batem cele două gălbenușuri cu 2 linguri de apă rece. Separat, frecăm smântâna cu apă rece (circa 400 ml) și adăugăm gălbenușurile. Le omogenizăm. Adăugăm treptat câte un polonic din zeama fiartă și omogenizăm, apoi turnăm tot conținutul în oală și amestecăm bine. Potrivim gustul de sare. Lăsăm să stea acoperită cu capacul pentru 10 minute, apoi o distribuim în boluri și o servim.



Ciorba poate rămâne și nedreasă cu gălbenușuri și smântână, caz în care poate fi mâncată și rece.



Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT

sâmbătă, 15 iunie 2019

COVRIGEI CU UNT ȘI CHIMEN


Ingrediente:

550 g făină,
150 g unt sau margarină,
150 ml smântână sau iaurt,
3 linguri de lapte (30 ml),
20 g drojdie,
1 linguriță rasă de zahăr,
1 linguriță cu vârf sare fină (10 g),
1 linguriță chimen măcinat,
2 ouă (dintre care unul pentru uns, la sfârșit).

Mod de preparare:

1. Într-un castron, frecăm drojdia cu zahărul, până se lichefiază, adăugăm 100 g făină cernută și 2 linguri de lapte și lăsăm să stea acoperită circa 15 minute. 

2. Peste restul de făină (cernută), se adaugă maiaua, apoi untul moale (topit și răcit), smântâna, laptele, oul întreg, sarea, chimenul, amestecănd totul bine cu o lingură de lemn. La sfârșit, se frământă cu mâna 4-5 minute. Aluatul va ieși mai vârtos. Se lasă să se odihnească acoperit, într-un loc cald, încă 15-20 de minute.



3. După ce și-a dublat volumul, se așează pe o foaie de silicon presărată cu puțină făină și se întinde într-o foaie cu grosimea de 4-5 mm care, apoi, se taie cu o formă specială de covrigei (care are din fabricație forma de covrigei - cu 3 despărțituri), trecută mereu prin făină, ca să nu se lipească aluatul de ea. 

În absența formei de covrigei, foaia se taie cu cuțitul sau cu ruleta trecută prin făină, în fâșii de 2/7 cm; se pot forma diferite figurine sau pot fi lăsate și așa, sub formă de bețigașe.



4. Covrigeii se așează în tavă cu distanță de 1 cm între ei și se ung deasupra cu ou bătut sau gălbenușul bătut cu 2 linguri de apă. Se mai pot presăra cu puțin chimen pentru decor.






5. Se coc la foc mijlociu (200 grade), circa 20 de minute, până când se rumenesc puțin. Nu se întrebuințează multă făină în timpul manoperei, aluatul fiind vârtos. 


Se servesc după ce s-au răcit complet.
Se pot păstra timp îndelungat, în cămară, în cutie de carton, închisă.



Poftă bună! 

Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT

duminică, 9 iunie 2019

CLĂTITE CU UMPLUTURĂ DE CIUPERCI


Ingrediente:

Pentru clătite:

2 ouă,
150 g făină,
300 ml lapte,
100 g ulei,
sare.

Pentru umplutură:


800 g ciuperci curățate, spălate foarte bine și tăiate mărunt,

1 lingură mare cu ceapă tocată mărunt,

1 ou,

1 cățel de usturoi,
1 vârf de cuțit de piper și sarea necesară,
100 ml ulei (sau 50 g ulei și 50 g unt),
1 lingură făină,
1 pahar lapte,
1 lingură pătrunjel verde tocat mărunt.

Pentru pane:

2 ouă,
150 g pesmet,
2 linguri cu ulei.

Mod de preparare:

Prepararea clătitelor

Făina cernută se pune într-o oală de mărime potrivită (de circa 1 litru). Se face o adâncitură în făină cu lingura de lemn, apoi se sparg ouăle și se adaugă puțină sare. Se adaugă laptele, amestecând mereu, până când s-a obținut un amestec omogen. Din acest amestec se prăjesc pe amândouă părțile 10 - 15 clătite, dar dacă tigaia e mai mare, pot ieși doar 7 - 8. Aceste clătite se pot întrebuința pentru diferite preparate culinare, ca fel de intrare sau desert.





Prepararea umpluturii:

Ciupercile, împreună cu ceapa și usturoiul se înăbușă în uleiul încins. Ciupercile își vor lăsa apă, iar dacă sunt de la conservă și compoziția e uscată, se adaugă 1/2 pahar de apă. Se lasă să fiarbă sub capac circa 10 minute. Se amestecă făina și laptele, se adaugă piper și sare, pătrunjelul tocat și se mai lasă să fiarbă până se îngroașă compoziția, apoi se adaugă oul bine bătut cu furculița și se mai lasă pe foc mic până se leagă bine, amestecând continuu ca să nu se ardă. Se trage de pe foc și se lasă puțin să se răcească. Cu această compoziție se umplu clătitele. După ce s-a pus umplutura la mijloc, se îndoaie la ambele capete și se rulează în formă de sul. 





Prepararea paneului:

Fiecare clătită se trece prin făină, ou bătut și pesmet. Se prăjesc pe amândouă părțile în ulei încins. 








Se servesc cu sos de roșii prezentat în sosieră. Rețeta o puteți găsi aici: SOS DE ROȘII PENTRU LEGUME SOTATE





Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT