duminică, 31 decembrie 2017

PÂINE SIMPLĂ DIN FĂINĂ ALBĂ


Ingrediente:
(pentru 2 bucăţi)

1 kg făină albă,
20 g drojdie,
1 linguriţă sare,
600 ml apă,
50 g maia matură.

Notă: În cazul în care nu avem maia matură (de la pâinea anterioară), mărim cantitatea de drojdie la 40 g.


Mod de preparare:

Se cerne făina şi se pune jumătate într-un vas cald, împreună cu maiaua veche şi drojdia înmuiată în două ceşti cu apă călduţă (nu fierbinte). Se amestecă până se obţine o maia potrivit de tare care se presară cu puţină făină, se acoperă cu un şervet curat şi se lasă la dospit 1 - 2 ore.

După ce a dospit, maiaua se răstoarnă peste restul de făină, adăugând şi sarea dizolvată în apă călduţă, după care se frământă cu putere circa 25 de minute, până ce aluatul nu se mai lipeşte de mâini.

Aluatul se lasă din nou la dospit cam 30 de minute şi în momentul când şi-a mărit volumul de 2 - 3 ori, se ia din nou din vas, se aşază pe o planşetă presărată cu făină şi se taie în bucăţi, atâtea câte pâinici dorim să facem, modelându-le rotund sau lung.
Pâinile se aşază pe o planşetă şi, presărate cu făină, acoperite cu un şervet, se lasă din nou la dospit pentru încă 20 de minute.
Se unge tava de aragaz cu puţin ulei, se aşază pâinile în tavă, la distanţă una de alta dacă nu avem tăvi separate pentru fiecare, pentru a avea loc să crească în timpul coacerii, şi se ung cu puţină apă amestecată cu făină. Cine doreşte, poate să cresteze pâinea (înainte de ungere) cu un cuţit. Tava se introduce în cuptorul încins în prealabil şi se potriveşte focul la mediu spre mic. După 20 de minute, se poate da focul mai mare. Timpul de coacere total e de 40 de minute. E bine să nu deschidem uşa cuptorului în primele 20 de minute. După coacere, pâinile se ung cu apă îndulcită şi se mai lasă 5minute în cuptor.

Această pâine se poate coace în tava mare de aragaz, dar şi în forme, unse în prealabil cu puţin ulei, în care se lasă aluatul la dospit circa 25 de minute. În acest caz, aluatul trebuie să fie mai moale, de aceea se va mări cantitatea de apă cu 100 de ml. Timpul de coacere va fi prelungit cu 10 minute faţă de pâinea coaptă direct în tava de aragaz.








Poftă bună !

Niciun comentariu: