Ingrediente:
500 g cireşe sau vişine,
5 ouă mari,
200 g zahăr,
200 g făină albă 000,
50 ml lapte dulce,
125 g unt (sau untdelemn),
1 praf de sare,
1 plic praf de copt (o linguriţă cu vârf),
1-2 linguri pesmet (sau griş),
1 lingură de rom sau zeamă de lămâie, după preferinţe,
1 plic zahăr vanilat,
hârtie de copt pentru tavă.
Mod de preparare:
Se pregăteşte o tavă de aproximativ 26x40 cm, pe care o umezim puţin şi apoi punem pe ea hârtia de copt decupată astfel ca să ajungă şi în părţile laterale. Dacă nu avem hârtie de copt, putem unge tava cu o grăsime solidă moale şi o tapetăm cu făină.
Spălăm fructele şi le lăsăm la scurs. Cu un instrument special, scoatem sâmburii cireşelor sau vişinelor. Punem fructele într-un vas şi presărăm peste ele pesmetul (sau grişul), amestecându-le uşor. În acest fel sucul nu se va scurge din fructe nici în etapa de aşteptare, nici în timpul coacerii. Apoi topim untul într-un vas cu fundul mic, pentru a nu se arde în timpul topirii şi pentru a avea timp să se mai răcească puţin fără să se întărească la loc până îl vom adăuga la compoziţie. Putem folosi în locul untului, untdelemn, dar gustul preparatului va fi mai bun dacă folosim unt.
Ştergem coaja ouălor cu un şervet umed. Separăm gălbenuşurile de albuşuri în boluri separate. Punem un vârf de cuţit de sare peste albuşuri, apoi le batem cu telul. Când am ajuns pe la jumătate, punem tot zahărul tos şi continuăm baterea. Spre final adăugăm romul (sau zeama de lămâie dacă vrem o cocă acrişoară, de exemplu la varianta cu vişine) şi continuăm baterea până albuşul devine foarte tare.
Frecăm gălbenuşurile cu laptele dulce şi le adăugăm peste albuşuri, apoi adăugăm untul topit şi făina, neapărat cernută şi amestecată în prealabil cu praful de copt şi un vârf de cuţit de sare şi zahărul vanilat. Amestecăm totul de jos în sus de 9-10 ori ca să se omogenizeze, dar nu foarte puternic ca să nu cadă albuşul.
Turnăm această compoziţie în tavă şi o netezim cu o spatulă. Peste această compoziţie punem fructele în mod uniform.
În timpul coptului, fructele vor intra în compoziţie, în timp ce aceasta va creşte şi se va rumeni frumos.
Se scoate prăjitura din cuptor şi se lasă să se răcească puţin.
Notă: Această prăjitură poate fi făcută şi cu alt tip de fructe: caise, mere, pere, etc.
Poftă bună !
Max's concept.
© Copyright 2017 MAX'S CONCEPT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu