marți, 29 noiembrie 2016

BULZ


Ingrediente:

100 g mălai grişat,
550 ml apă,
1 linguriţă rasă de sare,
1 lingură cu ulei,
100 g brînză de burduf,
opţional: parmezan ras, boia dulce.

Mod de preparare:
Se încălzeşte apa împreună cu sarea şi puţin ulei şi, când începe să clocotească, se toarnă mălaiul în ploaie, amestecând încontinuu. Se amestecă în continuare până se îngroaşă bine şi nu mai sunt cocoloaşe, apoi se lasă să mai fiarbă 10 minute cu capacul pus, la foc mic, după care se amestecă din nou şi se stinge focul. Se scoate mămăliga pe o farfurie curată.


Se unge un vas pentru cuptor cu puţin ulei.

Când mămăliga s-a răcit, se împarte în două şi apoi, la mijlocul fiecărei părţi, se pune brânză de burduf puţin frământată înainte, se acoperă cu mămăliga şi i se dă o formă rotundă sau lunguiaţă (să iasă ca un bulgăre de mămăligă cu miez de brânză).



Se pune unul lângă altul în vas, se presară cu parmezan ras şi se pun la cuptor, lăsându-le până au un aspect uşor de rumenit. 


După ce le scoatem din cuptor, le împărţim în farfurii şi, dacă ne place gustul, putem să presărăm puţină boia dulce peste ele. 


Se servesc simplu sau cu murături alături. 




Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2016 MAX'S CONCEPT

OREZ CU LĂMÂIE ŞI STAFIDE


Ingrediente:

250 g orez,
500 ml vin de calitate superioară (alb, dulce sau demidulce),
150 g zahăr tos,
(dacă vinul nu e dulce, putem adăuga mai mult zahăr, până la dublarea cantităţii),
1 lămâie,
3 linguri de stafide albe,
100 ml rom alb,
20 de bucăţi de migdale,
un vârf de linguriţă sare,
un topping sau dulceaţă la alegere, sau un praf de scorţişoară.



Mod de preparare:

Punem migdalele într-o ceşcuţă şi turnăm peste ele apă fierbinte, după care le lăsăm să se înmoaie.

Spălăm lămâia şi tăiem coaja fâşii. Apoi o tăiem în felii subţiri, îndepărtăm sâmburii şi o presărăm cu zahăr pudră.



Punem 3 linguri de stafide la înmuiat în romul alb, împreună cu 2 fâşii de coajă de lămâie.




Orezul se spală în 2-3 ape, apoi se pune la fiert în apă clocotită şi sare (apa trebuie să fie de 3 ori cât orezul). Când este fiert pe jumătate, se strecoară şi se spală cu apă rece.




Punem vinul în oală, adăugăm orezul, 2 fâşii de coji de lămâie şi zahărul tos şi lăsăm să fiarbă în continuare 5-10 minute, la foc moale, fără să amestecăm.

Când vedem că e gata, stingem focul.




Aruncăm apa de la migdale, le curăţăm de coajă şi le tăiem imediat cât mai mărunt cu un cuţit inoxidabil.





Adăugăm în orez stafidele împreună cu romul alb (măsurat) şi migdalele tăiate mărunt, amestecăm uşor, apoi punem capacul şi lăsăm să se umfle orezul în lichid pentru aproximativ 15 minute.




Scoatem afară fâşiile de coajă de lămâie.

Pregătim recipientele în care vom pune orezul, udându-le puţin cu rom alb, apoi procedăm astfel:



Punem un strat din compoziţia de orez în fiecare recipient, apoi punem un strat de felii de lămâie pudrate cu zahăr, apoi iar un strat de orez şi dacă mai avem lămâie mai punem şi deasupra o felie pentru decor.





La final, le putem presăra cu puţină pudră de scorţisoară şi zahăr brun, sau numai cu zahăr brun, după care le acoperim cu folie şi le punem la frigider pentru 24 de ore.




La servire, le răsturnăm în farfurie şi le ornăm cu un topping de fructe sau fructe din dulceaţă, sau frişcă şi seminţe de ciocolată, la alegere, sau le putem servi aşa simple.

Este un desert aromat şi plăcut la gust.





Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2016 MAX'S CONCEPT

luni, 28 noiembrie 2016

VARZĂ ROŞIE CU MERE



Ingrediente:

1 kg de varză roşie spălată, curăţată şi tăiată fideluţă,
500 g mere spălate, curăţate de coajă şi tăiate în felii,
1 lingură cu vârf de zahăr tos,
1 lingură ceapă tocată mărunt,
3 linguri de ulei,
1/2 linguriţă chimen pisat,
1 lingură de oţet de mere sau zeama de la 1/2 de lămâie,
sare.

Mod de preparare: 


În uleiul fierbinte se înăbuşă ceapa (adică după ce am lăsat-o câteva secunde să o ia uleiul, punem şi 2-3 linguri de apă, evitând prăjirea efectivă).

Se adaugă varza tăiată, sărată şi stoarsă bine.

Apoi se adaugă zeama de lămâie (oţetul de mere), zahărul, merele, chimenul şi eventual puţină apă caldă.


Cratiţa se acoperă cu un capac şi se pune la foc încet, amestecând uşor, din când în când. La fel de bine, se poate pune la cuptor, dar timpul de fierbere va fi mai mare.

La sfârşit o mai potrivim de sare.

Se poate servi simplă sau cu smântână dulce adăugată în farfurie.
 
Poftă bună!

Max's concept.
© Copyright 2016 MAX'S CONCEPT

OCHIURI ITALIENEŞTI


Ingrediente:

3 ouă,
100 g smântână dulce,
1 lingură pesmet,
mozarella rasă (sau caşcaval ras),
parmezan ras,
ulei (sau unt) pentru uns, 
sare,
piper (foarte puţin; poate fi omis).

Mod de preparare:

Se unge vasul de cuptor cu puţin unt sau ulei. 



Se pune mai întâi smântâna, omogenizată înainte ca să fie mai cremoasă. 



Peste smântână presărăm pesmetul. 




Spargem ouăle peste pesmet şi mai punem puţină smântână printre ouă ca să le delimităm. Presărăm sare (eventual şi un vârf de cuţit de piper). 



Peste ele presărăm mozarella rasă.



La sfârşit, presărăm parmezanul ras. 


Le punem la cuptor şi le lăsăm până vedem că s-au coagulat la suprafaţă şi încep să prindă o culoare mai închisă (cam 7 minute).



Le putem servi, alături de o salată sau murături. Eu le-am mâncat cu gogonelele casei.




Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2016 MAX'S CONCEPT

duminică, 27 noiembrie 2016

MĂMĂLIGĂ ÎN STRATURI CU BRÂNZĂ DE BURDUF



Ingrediente: 
(pentru o porţie)

100 g mălai grişat,
600 ml apă curată,
1 linguriţă sare,
1 linguriţă granule de usturoi (opţional),
1 lingură de ulei,
10 g unt,
1 lingură parmezan ras,
100 g brînză de burduf.

Mod de preparare:

Preparăm mămăliga.
Punem apa, sarea, uleiul şi granulele de usturoi la fiert şi, când începe să clocotească, adăugăm mălaiul grişat în ploaie amestecând încontinuu cu o lingură de lemn. Când începe să se îngroaşe, reducem focul şi o lăsăm 10 minute să fiarbă acoperit, apoi o amestecăm din nou până devine uşor cremoasă. Stingem focul şi o lăsăm să se odihnească.

Ungem un bol ceramic special pentru cuptor (din care putem servi direct la final), cu puţin ulei.



Aşezăm straturile: primul strat de mămăligă, nivelăm frumos cu o spatulă, apoi adăugăm o felie de 1 cm grosime de brânză de burduf, apoi iar un strat de mămăligă, nivelăm, iar o felie de brânză de burduf şi la final, ultimul strat, oricât de subţire ar fi, de mămăligă, nivelăm, punem ici-colo câte o lamelă de unt şi presărăm cu parmezan ras (sau mozarella rasă).




Punem imediat vasul la cuptor pentru 15 minute. Când a prins o crustă frumoasă, e gata.


Se scoate din cuptor şi, după ce se răceşte puţin, se poate servi direct din vasul ceramic în care a fost făcută.

Putem alătura murături (de exemplu eu am servit cu gogonele casei, puse de mine în saramură, în amestec cu varză de bruxelles).




Poftă bună!

Max's concept.
© Copyright 2016 MAX'S CONCEPT

CIORBĂ ARDELENEASCĂ DE CARTOFI CU SMÂNTÂNĂ ŞI TARHON


Ingrediente:

800 g cartofi albi (vechi sau noi),
1 ceapă medie,
3 linguri de ulei,
1 linguriţă pastă de ardei iuţi,

sau 1/2 linguriţă boia iute (1 linguriţă dacă avem boia dulce),
1 cub concentrat de legume sau 1 lingură vegeta,

1 lingură (cu vârf) de făină albă,
100 g smântână dulce,
1 litru de borş (dacă nu avem, îl putem înlocui cu oţet de mere sau sare de lămâie ),
1 lingură roşii uscate (la pungă),
tarhon,
leuştean (poate fi şi uscat),
pătrunjel verde,
2 linguriţe de sare, 
2 litri de apă curată,
parmezan (opţional).


Ingrediente pentru prima etapă


Mod de preparare:

Se spală toate legumele şi se curăţă, după care se mai clătesc într-o apă şi se lasă la scurs. Tăiem cartofii în cuburi de aproximativ 2 cm.


cartofi tăiaţi cuburi

Tăiem ceapa şi o punem la călit, în oala în care fierbem ciorba, cu cele 3 linguri de ulei.



călirea cepei

Când devine moale şi sticloasă, adăugăm pasta de ardei sau boiaua şi stingem cu 2 litri de apă curată (neapărat caldă). 











 fierberea cepei călite cu apa adăugată


Lăsăm să fiarbă 5 minute aşa, apoi adăugăm cartofii şi sarea şi lăsăm să fiarbă împreună 15 minute, la foc mediu. Nu trebuie lăsat să fiarbă timp mai îndelungat ca să nu se zdrobească cartofii.



fierberea cartofilor


tarhon de la borcan

Între timp, fierbem borşul într-o oală separată, lăsându-l să dea câteva clocote şi, dacă se formează o spumă la suprafaţă, o luăm cu o spumieră şi o aruncăm. 
Strecurăm borşul.


borşul la fiert

Tăiem verdeţurile şi tarhonul; pregătim făina frecată cu 2 linguri de apă şi smântâna diluată şi ea cu apă şi frecată bine într-un bol separat.



Ingrediente pentru etapa a doua

După cele 15 minute în care au fiert cartofii, adăugăm borşul, tarhonul, roşiile uscate, verdeaţa şi făina diluată cu apă rece, apoi le lăsăm să mai fiarbă 10 minute împreună.


Notă: Dacă procedaţi cu borşul aşa cum am arătat, e exclus ca ciorba în combinaţia cartofi-borş să provoace indigestie sau să blocheze digestia. Ideea de reţinut e că fierberea cartofilor nu se face în borş, ci borşul se fierbe separat şi se adaugă la final.

Stingem focul şi lăsăm ciorba să se odihnească.

Apoi o dregem cu smântâna dulce astfel: peste smântâna frecată cu apă rece, adăugăm treptat zeamă fierbinte din oală şi amestecăm ca să se omogenizeze. După ce am diluat bine, turnăm conţinutul bolului cu smântână peste ciorba din oală şi amestecăm.



dregerea ciorbei cu smântână

La servire, putem presăra puţin parmezan pentru că îi va da un gust bun şi o aromă uşoară de afumat.


ciorba la final, dreasă şi presărată cu parmezan ras

Se distribuie în boluri şi se serveşte simplă, ca fel întâi la prânz, sau mâcare de sine stătătoare, la cină. Pot să spun un singur lucru: este teribil de bună !


servirea ciorbei în bol


ciorbă cu adaos de parmezan ras

Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2016 MAX'S CONCEPT