sâmbătă, 10 martie 2018

SCOICI (MIDII) ÎN SOS DE SMÂNTÂNĂ


Ingrediente:

1 cutie midii congelate,
1 cutie de smântână pentru gătit (200 g),
25 g unt,
1 cub concentrat de legume,
1/2 lămâie (folosim zeama),
3 căţei de usturoi,
1 lingură ulei de măsline,
1 linguriţă rasă de sare, 
chilli,
oregano,
cimbru,
1 vârf de linguriţă de zahăr,
1/2 - 1 lingură făină,
1 mână de frunze de busuioc,
piper (la servire).

Mod de preparare:

Se lasă midiile la decongelat, apoi se trec rapid sub un jet de apă şi se lasă să se scurgă într-o sită.



Într-o cratiţă, se pune untul şi uleiul la topit, apoi se adaugă căţeii de usturoi tocaţi şi midiile şi se lasă să se rumenească 2 minute.
Separat, dizolvăm cubul concetrat de legume în 200 ml apă. Când apa e caldă, o turnăm peste midii. Adăugăm condimentele şi lăsăm să fiarbă aproximativ 5 minute.


Adăugăm smântâna diluată cu 2 linguri de apă rece.
Dacă vrem să iasă un sos consistent, frecăm şi 1/2 lingură de făină cu apă rece şi adăugăm peste mâncare. Lăsăm să mai fiarbă 5 minute.

Când e gata, închidem focul şi adăugăm zeama de lămâie. Spălăm şi tocăm frunzele de busuioc şi le presărăm peste mâncare. Distribuim în farfurii. 

Se serveşte fierbinte, eventual cu piper proaspăt măcinat presărat deasupra.


Poftă mare!

Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT


TOCANĂ DE CARTOFI


Ingrediente:

800 g cartofi albi,
1 ceapă,
2 linguri de ulei (de măsline sau floarea soarelui),
30 g unt,
1 linguriţă boia de ardei,
1 linguriţă cimbru uscat,
1 linguriţă pătrunjel uscat,
2 foi de dafin,
1 lingură făină
1 linguriţă sare,
1/2 linguriţă zahăr,
1 vârf de cuţit de piper proaspăt măcinat (la servire).

Mod de preparare:

Se curăţă cartofii şi ceapa şi se spală rapid în 1-2 ape.
Cartofii se taie în sferturi iar ceapa mărunt.
În cratiţa în care preparăm tocana, punem uleiul şi untul şi lăsăm la topit, apoi adăugăm cartofii şi ceapa şi lăsăm să se rumenească împreună 5 minute.
Presărăm condimentele: cimbrul, pătrunjelul, sarea, boiaua.
Adăugăm apă curată atât cât să ajungă la nivelul cartofilor fără să îi acopere. Punem şi foile de dafin şi zahărul, apoi lăsăm să fiarbă sub capac până când cartofii sunt suficient de moi. 



Separat, frecăm făina cu apa curată (cam 200 ml) până nu mai sunt cocoloaşe şi turnăm peste mâncare. Amestecăm,  lăsăm să mai fiarbă 10 minute şi închidem focul.


Distribuim în farfurii şi o servim fierbinte, eventual cu puţin piper presărat deasupra şi murături alături.

Sfat: Piperul se adaugă întotdeauna la servire, pentru că în timpul preparării termice se poate transforma într-o substanţă toxică numită piperită. Un alt sfat este ca, la terminarea preparării termice, să scoateți foaia de dafin pentru că, dacă va rămâne în mâncare, îi va da un gust puțin amar.



Poftă bună!

Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT