joi, 3 octombrie 2019

PEȘTE PRĂJIT LA TIGAIE


Ingrediente:

Pește proaspăt sau decongelat,
făină și mălai (în funcție de cantitate),
zeamă de lămâie,
sare și piper după gust,
untdelemn pentru prăjit,
circa 500 ml lapte dulce pentru 1 kg de pește
(de preferat fără lactoză).


Mod de preparare:

De la pește, începând cu cel mai mic, până la cel mai mare, toată carnea este bună pentru prăjit, deoarece mușchii peștelui au puțin țesut conjunctiv (cartilaginos), și din această cauză e foarte friabilă, deci nu se întărește la căldură și, din același motiv, nu iau naștere nici substanțe toxice sau dăunătoare în timpul prăjirii, ca în cazul altor feluri de carne.

Peștele mediu sau mare - curățat de solzi, intestine, branhii, spălat în interior și cu aripioarele tăiate cu foarfeca specială de bucătărie (dacă peștele e mare sau ne place fără cap, tăiem și capul imediat sub branhii, având grijă să îndepărtăm osul amar) -  se pune într-un vas și se acoperă cu laptele dulce. Se pune vasul la frigider pentru 30 de minute - 1 oră. Laptele va face carnea albă și fragedă și va scoate mirosul specific de pește.

Dacă peștele e mic, cum ar fi hamsiile, se curăță de solzi și intestine și nu se mai pune în lapte pentru că se vor înmuia prea tare și chiar se vor fărâmița, motiv pentru care se trece direct la pasul următor. Acești pești mici se pot pune câte 3-4 pe o scobitoare și tăvăliți împreună prin mălai, apoi prăjiți.

În rețeta de față am folosit 4 bucăți de păstrăvi proaspeți de mărime medie.

Peștele pus în lapte, se scoate și se scurge bine, apoi se tăvălește prin făina amestecată cu mălai. Dacă peștele e prea mare, se va tăia în 2 - 3 bucăți pe grosime și apoi se va trece prin mălai. Dacă este și mare și gros, se taie în jumătate, de-a lungul coloanei vertebrale și, apoi, în bucăți potrivit de mari sau, dacă este cazul, chiar în felii de 2 cm grosime.

Pește (păstrăv) la prăjit în tigaie neacoperită

Se încinge untdelemnul în tigaie și se pune peștele la rumenit, la foc tare timp de 1 - 2 minute pe fiecare parte, apoi la foc mediu, cât este necesar ca să fie pătruns bine. Peștele se prăjește întotdeauna neacoperit și avem grijă să-l întoarcem cu o paletă, și să ne ajutăm și cu o altă ustensilă  dacă va fi nevoie, pentru a nu se rupe, fiind foarte fragil și casant. Dacă îl vom prăji acoperit, peștele mai mult va fierbe în aburii care se vor dezvolta sub capac și în apa care o va lăsa, și nu se va mai rumeni. Important de reținut e și că bucățile de pește nu se bat niciodată cu ciocanul de șnițele, indiferent de tipul sau mărimea peștelui, deoarece fibrele musculare nu se strâng în timpul frigerii.

Peștele (păstrăv) scos din tigaie, sărat și piperat

Când e gata, se scoate într-un vas tapetat cu hârtie absorbantă. Se sărează și se piperează după gust. Peștele proaspăt nu se sărează niciodată în momentul prăjirii, pentru că sarea va scoate tot sucul din carne. Dacă peștele e decongelat, se poate pipera în momentul prăjirii, dar nu se sărează nici în acest caz decât după ce e gata rumenit sau aproape de final, când se mai întoarce o dată pe ambele părți. 

Pește (biban) în crustă de mălai cu făină la prăjit 

Pește (biban) cu coaja crocantă 

Când s-a terminat prăjirea și peștele s-a scos în vasul curat, se poate stropi cu zeama de lămâie și acoperi cu capac până la servire. De asemenea, se poate stropi cu mujdei de usturoi făcut după rețeta clasică pe care o găsiți aici: Mujdei de usturoi.

Peștele după ce a fost stropit cu zeama de lămâie

Se servește imediat alături de o garnitură la alegere (de orez, cartofi, cușcuș, legume) sau simplu, cu mămăligă sau felii de pâine. E bun și rece, dar poate fi și reîncălzit. Între timp, se păstreză la frigider, neapărat acoperit.

Pește fript la tigaie, cu garnitură de ciuperci și roșii cu mărar

Rețeta pentru garnitura de ciuperci se poate vedea aici:
CIUPERCI CU ROȘII ȘI MĂRAR VERDE

Peștele pregătit așa cum s-a arătat în această postare poate fi făcut și pane, așa cum am prezentat într-o altă rețetă pe blog - Pește pane.

Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT


miercuri, 2 octombrie 2019

CIUPERCI CU ROȘII ȘI MĂRAR


Ingrediente:

500 g ciuperci 
(champignons sau altele mai mari),
1 ceapă mare (100 g),
3 căței de usturoi,
1 ardei gras,
60 ml untdelemn,
300 g roșii (sau suc de roșii),
1 linguriță de zahăr,
1 linguriță cu vârf de sare,
piper după gust,
3 linguri zeamă de lămâie,
1 legătură mare de mărar verde,
200 ml apă caldă,
câteva frunze de pătrunjel verde (opțional).

Mod de preparare:

Se curăță ceapa și usturoiul, se taie ardeiul pe lungime și se scot cotorul și semințele, apoi se spală toate cu apă rece, inclusiv roșiile, și se lasă la scurs. 

Se toacă mărunt ceapa și usturoiul iar ardeiul se taie cubulețe.

Se cojesc ciupercile dacă sunt champignoane mari și li se scot codițele. Ciupercile se taie în felii mari. Roșiile se taie cubulețe și se pun într-un bol presărate cu puțin zahăr.


Într-un vas, se pune uleiul la încins. Se adaugă ceapa, usturoiul și sarea și se lasă să se călească. 


Se adaugă  ardeiul și se lasă să se călească împreună cu ceapa și usturoiul. 


Când toate sunt moi, se adaugă ciupercile și se lasă la călit până devin moi și lucioase, apoi se sting cu 200 ml apă caldă și se lasă să fiarbă sub capac circa 10 -15 minute. 


Se adaugă roșiile și se lasă să fiarbă împreună până aproape scade zeama. 


Se adugă mărarul tocat și zeama de lămâie, se mai lasă câteva minute la fiert. 


Se stinge focul iar mâncarea va fi lăsată să se odihnească cub capac. 


Se presară cu piper proaspăt măcinat.
Putem adăuga și câteva frunze de pătrunjel la sfârșit.

Se scoate mâncarea într-un vas curat și se lasă să se răcească complet.


Se servește rece, ca fel întâi de mâncare (sau aperitiv). Poate fi servit și pe post de garnitură la alte preparate.


Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT

luni, 30 septembrie 2019

LASAGNA CU BROCCOLI ȘI BRÂNZĂ FETA


Ingrediente:

10 - 14 foi de lasagna,
450 g broccoli,
40 g migdale bine pisate,
25 g stafide sau merișoare (opțional),
150 g brânză feta,
4 linguri vin alb sec,
2 linguri ulei de măsline extravirgin,
15 g unt,
1 - 2 căței de usturoi,
500 ml sos bechamel,
sare și piper după gust,
1 mână de frunze de busuioc verde,
1 - 2 linguri de parmezan ras (opțional).

Mod de preparare:

Se pun la înmuiat stafidele în apă caldă, timp de 10 minute. Se curăță și se spală broccoli, se desfac inflorescențele și se fierb la aburi 5 - 10 minute, apoi se scurg. Se macină migdalele și se pregătește sosul bechamel.

Pentru sosul bechamel dietetic se procedează ca în rețeta prezentată pe acest blog - Sos bechamel dietetic (varianta subțire a sosului).


Se pun într-o tigaie, usturoiul, uleiul, untul și vinul. Când acesta s-a rumenit, se adaugă broccoli și stafidele (merișoarele) scurse. Se lasă să se călească potrivit, timp de 5 minute.



Între timp, se fierb foile de lasagna (al dente). În apa de fiert se adaugă 1 linguriță de sare și puțin ulei, pentru a evita lipirea foilor între ele, iar când le scoatem, le trecem rapid prin apă rece pusă într-un vas separat, apoi le punem la scurs. Foile trebuie fierte neapărat, pentru că nu vor avea suficient lichid în tavă să fiarbă și vor rămâne tari iar preparatul va fi greu de mâncat și digerat.




Se montează într-un vas pentru cuptor (tapetat cu hârtie de copt sau doar uns cu puțin ulei dacă e antiaderent), astfel: un strat de sos bechamel, se adaugă din compoziția de broccoli, apoi cuburile de brânză (rasă,  mărunțită sau tăiată cuburi), se presară din migdalele pisate, se presară câteva frunze de busuioc tocate, se acoperă din nou cu un rând de foi, se distribuie iar din sosul bechamel, apoi din nou broccoli peste care se pune brânza, migdalele pisate și busuiocul verde tocat, apoi din nou un rând de foi, și tot așa, până se termină toate ingredientele. 




Deasupra trebuie să rămână ca ultim strat foi de lasagna acoperite cu sos bechamel. Se acoperă vasul u o folie pentru început și se pune la cuptor pentru 15 minute, la 180 de grade. 


Se lasă vasul descoperit la cuptor pentru încă 5 - 10 minute, tot la 180 de grade. În această etapă, puteți presăra și parmezanul ras.




Preparatul se lasă să se odihnească 10-15 minute pentru a se încorpora mai bine toate ingredientele în foile de lasagna. Se porționează și se servește cald.




Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT