miercuri, 4 octombrie 2017

Gogonele murate


Ingrediente:

5 kg gogonele,
5 linguri de sare (neiodată),
1 kg de ţelină (rădăcini),
750 g pătrunjel (rădăcini),
250 g usturoi,
5 l apă,
5 foi frunze de dafin,
ardei iute după gust,
tulpini de mărar uscate (cu seminţe),
frunze de ţelină,
2 tulpini de hrean.

Mod de preparare:

Se aleg gogonele sănătoase, proaspete, de mărime potrivită (eu aleg medie), se spală şi se lasă să se zvinte. La fel procedăm şi cu restul zarzavatului. Usturoiul se trece prin presa de usturoi.







În apa clocotită se pune ţelina şi pătrunjelul, curăţate şi tăiate în bucăţi potrivite, şi se lasă 3 - 5 minute, după care se scot şi se lasă la răcit. În aceeaşi apă punem sarea şi, după ce s-a dizolvat, se lasă să se răcească.



Într-un borcan de sticlă se pun pe fund 2-3 beţe de hrean, câteva frunze de ţelină şi puţin usturoi pisat, apoi se aranjează gogonelele intercalate cu zarzavaturile blanşate, usturoiul pisat, tulpini de mărar uscate cu seminţe, ici-colo câte o foaie de dafin, 1-2 ardei iuţi (la tot borcanul), după gust, şi frunze de ţelină . Se îndeasă bine conţinutul, deasupra punând 2-3 beţigaşe de hrean şi, la final,  se toarnă saramura răcită, apoi se pune un fund de lemn cu o greutate pe el. După ce s-au aşezat, se leagă borcanul cu un celofan pus în două şi, după ce murăturile au început să fermenteze (lichidul devine puţin opac cu timpul, dar acum, după aproximativ 24 de ore, vedem că începe să se ridice câte o bulă de lichid la suprafaţă şi asta înseamnă că fermentaţia a început), se dau la rece.



Unele gospodine (eu aşa fac!) obişnuiesc să blanşeze 3 - 5 minute şi gogonelele înainte de a le pune la murat (atenţie să nu depăşiţi timpul, pentru că devin prea moi, ele doar se trec foarte puţin prin apa clocotită, iar după 5 minute cel mult se scot). În acest caz, se lasă gogonele să se răcească complet  şi apoi se procedează ca mai sus.

Ies nişte gogonele delicioase în ambele variante.




Când lichidul devine opac şi puţin albicios, după aproximativ 30-40 de zile, gogonelele pot fi bune de mâncat şi vor arăta cam aşa:




Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2017 MAX'S CONCEPT

sâmbătă, 23 septembrie 2017

Griș cu lapte


Ingrediente:
(pentru două porţii)

800 ml lapte dulce,
50 g griş,
coaja rasă de la o lămâie,
2 plicuri cu zahăr vanilat,
scorţişoară pudră,
30 g zahăr tos,
un vârf de cuţit de sare.

Mod de preparare:



Punem laptele într-o oală de aproximativ 1.5 litri la fiert. Cratiţa se aşează pe foc mic, dar de preferat ar fi să nu fie direct pe flacără, pentru că laptele, inclusiv preparatul, se afumă repede. Adăugăm sarea şi coaja de lămâie rasă. 



Când laptele începe să clocotească, adăugăm grişul în ploaie, amestecând mereu ca să nu se formeze cocoloaşe. Punem şi conţinutul unui plic cu zahăr vanilat.



Lăsăm să fiarbă 9-10 minute. Grişul este moale, fluid, dar se întăreşte când se răceşte. Dacă se pun cu 10 g mai mult, compoziţia devine mai consistentă. Dacă punem prea mult griş, preparatul poate deveni prea tare, ca o mămăligă pe care o poţi tăia cu cuţitul şi nu mai e gustos. Eu prefer grişul moale, care se poate servi cu lingura.



Umezim cu apă rece bolurile în care vom pune grişul. Grişul fiert se va turna în boluri cald, apoi se presară cu un strat de pudră de scorţişoară, urmat de zahărul tos şi în final distribuim uniform zahărul vanilat dintr-un plic.





Până când grişul se va răci, se va forma un strat topit de sirop de scorţişoară. 



Dacă nu dorim griş cu scorţişoară, ci cu sirop de fructe, dulceaţă, gemuri, jeleuri, sirop de zahăr ars, acestea se vor adăuga numai la servire, altfel ele se vor dilua la căldura grişului şi vor colora dezagreabil preparatul.

Grişul cu lapte se poate servi atât cald, cât şi rece. Rece el se mai întăreşte.

Aşa arată cald:


Poftă bună!

Max's concept.
© Copyright 2017 MAX'S CONCEPT

vineri, 22 septembrie 2017

Desert la cupă pentru vegetarieni


Ingrediente:

1 pahar cu suc de morcovi proaspăt,
2 banane mijlocii,
6 smochine proaspete, coapte, 
sau smochine înmuiate în apă pentru rehidratare,
2-3 linguri stafide, de preferinţă galbene,
10 migdale (ţinute în apă pentru a le decoji),
1 cutie de 200 g frişcă vegetală nebătută,
1 plic zahăr vanilat,
2 linguri zahăr pudră.

Mod de preparare:

Pregătim sucul de morcovi proaspăt.



Pregătim celelate ingrediente.



Bananele se decojesc şi se taie în bucăţi mari, smochinele proaspete se decojesc şi ele şi se taie în felii. Curăţăm pieliţele migdalelor.



Dacă folosim smochine uscate, le rehidratăm prin turnarea de apă caldă peste ele cu 2-3 ore înainte (în cazul acesta nu le mai decojim). Putem înmuia odată cu ele şi stafidele pe care le adăugăm la compoziţie.

Punem toate aceste ingrediente în blender, mai puţin frişca nebătută din care vom adăuga doar 3-4 linguri. Mixăm bine aproximativ 2 minute.




Punem compoziţia rezultată în boluri pentru desert sau cupe.

Batem restul de frişcă cu zahărul şi zahărul vanilat (mai sănătos ar fi să o batem fără zahăr, dar depinde de gust) şi adăugăm peste crema din cupe, dar nu punem multă pentru a nu acoperi gustul fructelor cu cel de frişcă. Putem presăra câteva stafide uscate pentru decor.


Cupele se ţin la frigider aproximativ 2-3 ore înainte de servire. Alături de desert, putem servi sucul rămas.


Poftă bună!

Max's concept.
© Copyright 2017 MAX'S CONCEPT