duminică, 13 noiembrie 2016

MĂMĂLIGĂ CU BRÂNZĂ ŞI OMLETĂ LA CUPTOR


Ingrediente:

200 g mălai grişat,
1 linguriţă rasă de sare,
1 litru de apă,
1-2 linguriţe granule de usturoi 

sau 4-5 căţei de usturoi tăiaţi fin,

1 lingură de ulei,

2 ouă (sau câte doriţi),
50 g de unt,
200 g brânză (caş frământat sau brânză de burduf),
25 g de parmezan,
100 ml lapte dulce.

Mod de preparare:

Se pune apa la încălzit în oala în care preparăm mămăliga. Adăugăm usturoiul, sarea şi uleiul. Dacă punem căţei de usturoi şi nu pudră, lăsăm să dea în clocot 5 minute, apoi punem foarte puţină apă rece ca să scădem uşor temperatura apei. Turnăm mălaiul grişat în ploaie, amestecând între timp cu o lingură de lemn ca să nu se formeze cocoloaşe. Lăsăm să fiarbă şi continuăm să amestecăm până începe să se îngroaşe bine, apoi o lăsăm să fiarbă cu capacul acoperit 10-15 minute.



Dacă vrem o mămăligă mai tare şi mai vârtoasă, o lăsăm să fiarbă mai mult, cam 20 de minute, ca să se evapore mai multă apă, dar trebuie să ţinem cont că ea se mai întăreşte şi în timp ce se răceşte şi ulterior la cuptor se mai prepară termic.

Pregătim un vas pentru cuptor pe care îl ungem bine peste tot cu un cub de unt. Punem cu lingura de lemn un strat de mămăligă şi îl nivelăm cu dosul lingurei sau cu o spatulă de silicon. Punem lamele de unt împărţite uniform pe toată suprafaţa primului strat de mămăligă, presărăm brânza şi adăugăm peste ea parmezan ras.
Punem al doilea strat de mămăligă, peste care presărăm bucăţele de unt, brânză şi parmezan, apoi ultimul strat de mămăligă.



Mixăm ouăle împreună cu un praf de sare (folosim mixerul sau le batem cu un tel) şi între timp turnăm laptele dulce peste ele, omogenizând bine totul. Turnăm compoziţia de omletă peste mămăliga din tavă şi punem totul la cuptor, la foc mediu, pentru aproximativ 20-30 de minute, verificând din când în când să nu se ardă.

Este gata când marginile au început să se întărească şi să prindă o crustă frumoasă, iar ouăle s-au solidificat pe toata suprafaţa (dacă înclinăm puţin vasul, nu vor curge).



Se scoate din cuptor şi se lasă un pic la răcit, apoi se porţionează şi se serveşte pe farfurii întinse, alături de murături sau diverse salate la alegere.



Notă: Din cantitatea arătată în reţetă ies aproximativ 4 porţii. E bine să faceţi atât cât se poate mânca la o masă, pentru că reîncălzită nu mai e la fel de bună.



Poftă bună !

Puţin divertisment...

Li se spune românilor mămăligari, dar iată că şi americanii fac un fel de mămăligă pe care o mănâncă la micul dejun. Este un preparat obişnuit mai ales în partea de sud a Americii şi se numeşte GRITS.

GRITS - un fel de mâncare de boabe de porumb măcinate grosolan, fierte cu apă sau lapte.

Dar poate fi și mai complex:


GRITS e un fel de porumb măcinat şi fiert la care s-a adăugat unt, zahăr brun sau o lingură de sirop de arțar, servit ca desert, sau sărat, cu brânză, sau servit lângă şuncă, cârnăciori sau ochiuri şi presărat cu usturoi verde, în special la micul dejun.


Max's concept.
© Copyright 2016 MAX'S CONCEPT

Niciun comentariu: