sâmbătă, 8 decembrie 2018

PAPRICAȘ DE PLEUROTUS


Ingrediente:

1 cutie (500 g) de ciuperci pleurotus,
1 ceapă albă,
3 linguri de ulei de floarea soarelui,
1/2 lingură pastă de ardei,
1 linguriță boia de ardei,
3 căței de usturoi,
500 ml apă,
1 lingură vegeta,
mărar verde,
1 foaie de dafin,
oregano,
2 linguri sos mirin sau
50 ml vin alb și o linguriță de zahăr,
2 linguri de făină,
200 g smântână pentru gătit
sau 250 ml lapte dulce,
sare, piper, după gust.

Pentru găluști:

50 g unt,
1 ou,
100 g făină,
sare.


Sos mirin

Mod de preparare:

Se toacă ceapa și usturoiul și se pun la călit în ulei.
După ce s-au înmuiat bine, se adaugă ciupercile tăiate în 2-3 bucăți (se taie mai mari). Se lasă să se călească împreună pentru a-și dezvolta mai bine aroma, apoi se stinge totul cu apa caldă, adăugăm sare, boia, vegeta, oregano și foaia de dafin și se lasă să fiarbă acoperit pentru circa 35 de minute.
Se amestecă laptele cu cele 2 linguri de făină până când nu mai sunt cocoloașe și se toarnă peste compoziția din oală; se adaugă mărarul tocat și sosul mirin și se lasă să mai fiarbă împreună circa 10 minute. Dacă folosim smântână pentru gătit, o frecăm cu 2 linguri de apă rece și o adăugăm în mâncare.



Separat, se pregătesc găluștile. Se freacă untul moale cu oul întreg și făina până rezultă o pastă omogenă. Dacă pasta rezultată e prea tare, mai adăugăm puțină apă (plată) până la consistența dorită. Se înfierbântă apa în care s-a pus o linguriță de sare, fără a o lăsa să clocotească, și se adaugă, cu o linguriță (udată în apă de fiecare dată) din compoziție. Se lasă să fiarbă până se ridică la suprafață, dar se poate și încerca una din ele pentru a vedea dacă e fiartă. Găluștile fierb repede dacă le facem mai mici. Când sunt gata, se ia oala de pe foc și se lasă cu capacul acoperit circa 5-10 minute, pentru ca găluștile să mai crească.




Se iau cu o lingură cu sită (spumieră) și se pun în papricaș. Se lasă să mai fiarbă împreună circa 3 - 4 minute.
Când e gata, adăugăm piper după gust.



Se servește fierbinte, alături de o salată, la alegere.


Poftă bună!

Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT

marți, 4 decembrie 2018

SUPĂ CREMĂ DE DOVLECEI


Ingrediente:

2 dovlecei mici (sau medii),
1 ceapă,
3 căței de usturoi,
1 linguriță sare,
1/4 linguriță piper măcinat,
2 linguri ulei,
600 ml supă de legume,
150 g smântână pentru gătit sau
300 ml lapte dulce amestecat cu 1 lingură de făină,
busuioc verde sau uscat,
mărar verde, pătrunjel verde, la alegere.

Mod de preparare:

Se curăță dovleceii de coajă, se spală în apă curată și se taie apoi în cuburi care se presară cu sare și se lasă într-o strecurătoare circa 30 de minute.



În vasul în care preparăm supa, călim ceapa în ulei, adăugăm usturoiul tocat și cuburile de dovlecei presate între palme. Se lasă la călit pentru 5 minute, apoi se stinge totul cu supa de legume caldă (care poate fi substituită cu apă în care am dizolvat 1 cub concentrat de legume). Adăugăm zahărul și busuiocul, dacă îl avem în varianta uscată.





Lăsăm să fiarbă sub capac pentru circa 25 de minute, apoi se adaugă smântâna sau laptele amestecat cu făină. Se mai fierb 10 minute împreună, apoi se pasează. 




La sfârșit, adăugăm verdeață tocată (pătrunjel verde, mărar, la alegere) și piperul măcinat. Supa se toarnă în farfurii și se presară deasupra cu  frunzulițe de busuioc verde.

Cei care postesc sau nu acceptă lactatele, pot substitui smântâna cu apă amestecată cu 1 lingură cu vârf de tapioca sau făină albă.


Poftă bună!

Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT



marți, 27 noiembrie 2018

PÂINE LA TAVĂ CU TOPING DE IAURT ȘI CHIMEN NEGRU


Ingrediente:

850 g făină albă,
250 ml lapte dulce, 
375 apă caldă,
1linguriță cu vârf de sare,
1 cub de drojdie proaspătă,
1 linguriță zahăr tos,
200 g iaurt cremos (grecesc),
2 ouă,
40 ml ulei de floarea soarelui,
1 lingură chimen negru.

Mod de preparare:

Se prepară maiaua. Se zdrobește drojdia și se freacă cu zahărul până se lichefiază. Se adaugă laptele cald și 4 linguri cu vârf de făină (cernută). Se amestecă bine și se acoperă, apoi se lasă într-un loc cald ca să crească maiaua (circa 30 de minute).



Se prepară aluatul. Se cerne toată făina și se încălzește apa în care se dizolvă sarea. 
Peste maia, se adaugă apa și făina în mai multe reprize și se amestecă cu o lingură de lemn, apoi se începe frământarea.
Frământarea se face până când aluatul rezultat devine elastic și se desprinde de pe mâini.
Se acoperă și se lasă la dospit, la loc cald, circa 1 oră.



Prelucrarea aluatului. Aluatul se pune pe planșa de lucru și, cu mâinile puțin unse cu ulei, se împarte în 4 bucăți care se vor face sul. Fiecare sul se împarte în 6-7 bucăți de 2 cm lățime, care se întorc cu partea laterală și se pun în tavă (tapetată în prealabil cu ulei și făină), una lângă alta. Putem să facem mai multe rânduri de gropițe cu degetele pentru a-i crea un model. Se acoperă tava și se lasă să mai crească circa 15 minute. 






Se prepară topingul de iaurt. Se bat cele 2 ouă, apoi se adaugă iaurtul și la final uleiul. Se toarnă cu polonicul peste coca din tavă și se uniformizează cu o spatulă.
Se presară chimenul negru.



Coacerea. Se preîncălzește cuptorul la 200 grade, 10 minute. Se introduce tava la copt și se lasă circa 30 de minute la 190 de grade. Nu se deschide ușa cuptorului în acest timp.

Când e gata, se scoata tava cu aluatul copt și se acoperă cu un șervet uscat, lăsând-o să se răcească.




Pâinea rezultată este foarte pufoasă, iar chimenul completează în mod plăcut aroma.




Se poate mânca doar când s-a răcit complet.
Se poate păstra 2-3 zile, ea rămânând la fel de pufoasă și aromată ca în prima zi.

Poftă bună! 


Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT