duminică, 14 iulie 2019

SARAMURĂ DE PEȘTE


Ingrediente:

10 - 12 pești mai mici 
(circa 150 -200 g fiecare),
sau un pește de mărime medie,
ardei iute, cimbru, căței de usturoi tăiați 
(toate sau la alegere).

Mod de preparare:

Peștii se curăță de intestine și branhii, dar nu și de solzi, și se spală, lăsându-i întregi. Se șterg bine la suprafață cu un șervet de hârtie. 

Într-o tavă din tablă mai veche, nesmălțuită, se pune un strat de sare cu grosimea de 2 - 3 cm, care se așează pe un disc de metal pus pe un ochi de aragaz. Se lasă să se înfierbânte, întorcând-o cu o lingură de lemn. Când sarea este foarte fierbinte, se așează peștii pe ea, unul lângă altul, lăsându-i în sare, fără să se întoarcă, până se rumenesc (circa 10 minute), apoi se pot întoarce și pe partea cealaltă. Dacă sarea nu e suficient de fierbinte sau peștii sunt uzi, aceștia nu se vor coagula repede și vor absorbi prea multă sare. 

Când sunt prăjiți, peștii se pun pe o planșetă; li se îndepărtează solzii cu un cuțit ascuțit (în direcția inversă așezării lor) și, fără să se mai spele, se așează pe un platou, turnându-se peste ei apă fierbinte cât să-i cuprindă; apa se va săra suficient de la sarea rămasă pe ei.

În saramură se adaugă 2 - 3 bucățele de ardei iute (sau după gust). Ardeiul iute se poate înlocui cu câțiva căței de usturoi tăiați felii sau zdrobiți, sau/și cu o ramură de cimbru. 

Saramura se pregătește la fel și din pește mai mare, prăjit la grătar sau la proțap sau pe o placă de sare, în cuptor. 

Eu am folosit o placă de sare de Himalaia cu suport de metal pentru coacerea peștelui întreg în cuptor:






Am lăsat peștele la copt la 185 grade, 20 de minute pe o parte, apoi l-am întors pe partea cealaltă și l-am mai lăsat încă 20 de minute.



La scoaterea peștelui din cuptor, am îndepărtat pielea, aripioarele, șira spinării și capul, iar restul cărnii am pus-o într-un vas în care poate să stea și lichidul - pregătit din timp, și care se toarnă întotdeauna fierbinte:



Apa turnată peste el nu a mai necesitat sare pentru că și-a tras suficientă de la placa de sare pe care s-a copt. Dacă nu a absorbit destulă sare, atunci mai adăugăm în apă, dar atenție să nu-l sărăm prea tare.







Vasul pe care l-am folosit e prevăzut cu un suport pe care se pot ține aprinse 3 lumânări, pentru a-l menține fierbinte până la servire.




Se distribuie pe platouri împreună cu lichidul de la saramură.

Se servește ca fel întâi, alături de măsline murate.





Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT

joi, 11 iulie 2019

OMLETĂ SIMPLĂ


Ingrediente:

5 - 6 ouă,
50 - 60 g unt,
50 ml untdelemn,
sare, piper după gust.

Mod de preparare:

Omleta trebuie să fie groasă de cel puțin 2 - 3 cm, deci se va coace, după cantitatea ouălor, în tigaie mare sau mai mică. Trebuie să fie cremoasă (unsuroasă, adică trebuie să aibă straturi mai coagulate, printre straturi semicoagulate, impregnate cu grăsimea din compoziție).

Pentru această rețetă am folosit doar 3 ouă (o porție). Ouăle se sparg într-un castron; se adaugă pentru fiecare ou un vârf de cuțit de sare fină și circa 10 g unt topit sau moale (cam cât o alună). 





Se bat bine cu furculița, dacă sunt puține, sau cu telul, dacă sunt mai multe, până când compoziția devine spumoasă (2 - 3 minute). 



Tigaia se înfierbântă fără grăsime, 3 - 4 minute, la foc mijlociu (nu direct pe flacără), se adaugă, apoi, untdelemn sau altă grăsime să o acopere în strat subțire (2 mm); grăsimea se va înfierbânta în circa un minut de la tigaia fierbinte. 



Se încearcă, picurând în tigaie puțin ou cu vârful furculiței; dacă se rumenește imediat, se răstoarnă compoziția de omletă dintr-o dată în tigaie, se lasă să se coaguleze la bază și să se rumenească puțin, apoi se ridică de jur-împrejur cu lama lată a unui cuțit ca să curgă compoziția fluidă de deasupra sub omletă și să se coaguleze. 







Omleta este gata, când deasupra rămâne cremoasă (moale) de 1/2 cm. Dacă vrem să fie mai rumenită, o întoarcem și pe partea cealaltă, dar nu e obligatoriu. Având unt în compoziție, ea se rumenește suficient. Totuși, nu trebuie să o prăjim prea tare, pentru că își va pierde toată savoarea și nu va mai fi gustoasă.


Dacă e mare, se taie în sferturi. Se transferă pe farfurie și se servește imediat, fierbinte. O putem presăra cu puțin parmezan ras și piper proaspăt măcinat. De asemenea, îi putem asocia o salată sau câteva murături.




Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT