luni, 28 ianuarie 2019

CROCHETE DE CARTOFI


Ingrediente:

2 cartofi,
2 ouă,
2 linguri de făină (cernută), 
sare,
piper,
1 lingură granule de usturoi (opțional),
1 lingură de ulei,
ulei pentru prăjit.

Mod de preparare:

Se curăță cartofii de coajă, se spală și se rad pe răzătoare, partea mare (numai de sus în jos).


Se sărează, se piperează, apoi se adaugă ouăle bătute, uleiul și făina. 

Se încinge uleiul în tigaie și se pun, cu o lingură, grămăjoare din compoziție. După circa 1-2 minute, se întorc cu o paletă pe cealaltă parte.


Se scot într-un vas curat. Dacă avem hârtie absorbantă să o punem pe fundul vasului, e și mai bine.


Crochetele pot fi și coapte în cuptor sau putem folosi un aparat special pentru coacere rapidă, cum ar fi cook it.






Se servesc imediat, fierbinți, simple sau cu mujdei de usturoi, sos de brânză sau sos de roșii, după preferință. 

Cartofii, ca și orezul și ciupercile și mămăliga, nu se depozitează pe mai târziu și nu se reîncălzesc, pentru că devin toxici, de aceea se prepară atât cât mâncăm la o masă. Dacă rămân pentru mai târziu, aceste crochete pot fi mâncate și reci.


Poftă bună!

Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT

FILE DE SOMON CU GARNITURĂ DE CUȘCUȘ


Ingrediente:

2 bucăți file de somon (250 g),
zeamă de lămâie,
sare,
piper,
sos de soia,
25 g unt,
1 lingură ulei de măsline,;

Pentru garnitura de cușcuș:
100 g cușcuș,
2 căței de usturoi,
1 lingură ulei de măsline,
tarhon,
1 cub concentrat de legume,
aproximativ 600 ml apă.


Mod de preparare:

Fileul de somon se pune într-un sos format din: zeamă de lămâie, sare, piper și sos de soia și se lasă la frigider pentru 30 de minute.



Se curăță usturoiul, se toacă și se pune la rumenit într-o lingură de ulei de măsline. Se adaugă cușcușul și se lasă la rumenit un minut, apoi se stinge cu apă caldă în care am dizolvat un cub concetrat de legume și am adăugat un praf de sare. Se adaugă și tarhonul și se lasă să fiarbă totul circa 15 minute, sub capac. Se trage deoparte și se lasă să se odihnească.







Într-o tigaie, se înfierbântă o lingură de ulei de măsline, se adaugă untul și, când s-a topit, se pun fileurile de somon să se rumenească pe o parte și pe alta.



Se distribuie somonul pe farfurii și se adaugă garnitura de cușcuș. La servire putem adăuga felii de lămâie și măsline verzi fără sâmburi.



Putem adăuga la cușcuș și legume sotate sau putem să înlocuim cușcușul cu orez simplu sau combinat cu legume.



Poftă bună!

Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT