miercuri, 31 ianuarie 2024

CIULAMA DE CARTOFI


Ingrediente:

1 kg de cartofi (circa 10 tuberculi),
60 g unt,
50 g făină,
100 g cașcaval ras (sau brânză de burduf),
sare și piper după gust.

Mod de preparare:


Cartofii se curăță, se spală, se taie felii, se fierb în apă cu sare și se scurg. Apa în care au fiert se păstrează.




Untul se încălzește, se adaugă făina, se călește puțin și se stinge cu 300 - 400 ml zeamă în care au fiert cartofii.




Sosul format se fierbe circa 10 - 15 minute; se adaugă sare, piper și cașcavalul ras și se toarnă totul peste cartofi. Se dă vasul la cuptor pentru gratinare. 

O altă variantă este și cea cu brânză de burduf, care se va presăra sfărâmată deasupra, după turnarea sosului peste cartofi.



Când este gata, se poate presăra cu parmezan ras și/sau puțină boia de ardei.

Se servește imediat. Poate constitui un fel de mâncare principal sau o garnitură la alte preparate.



Poftă bună !



marți, 16 ianuarie 2024

VERDEAȚA ȘI CONDIMENTELE FOLOSITE ÎN DIFERITE PREPARATE

ÎN CE PREPARATE SE FOLOSESC CELE MAI CUNOSCUTE CONDIMENTE ȘI PLANTE AROMATICE



Busuioc: 

  • mazăre,
  • pește,
  • spanac,
  • varză murată,
  • preparate cu roșii,
  • pizza.

Ghimbir:
  • pește înăbușit,
  • compoturi, 
  • sucuri de fructe,
  • ceaiuri, limonade,
  • lichioruri,
  • mâncăruri dulci cu lapte, etc.
Ghimbirul este originar din Asia de sud-est, China și vestul Indiei. Se cultivă în regiunile tropicale ale Asiei și Americii de Sud și vestul Africii. În funcție de metoda de procesare, poate fi ghimbir negru, fără coajă - ”barbar”, și ghimbir alb, cu coajă - ”bengalez”. Rădăcina este folosită ca și condiment. 
Ghimbirul are parfumul foarte picant și gustul foarte iute. Este folosit la fabricarea lichiorurilor, sucurilor de fructe, punch-urilor și a berii din ghimbir. Se mai adaugă și în coca de prăjituri, în budinci, castraveți, marmeladă și jeleu. Se mai adaugă în supe, sosuri și în toate felurile de mâncare cu orez. Amestecat cu sarea, se folosește pentru a da brânzei un gust iute, în mâncărurile de pește și legume. Dă o savoare plăcută ciupercilor.


Cumin (chimen):
  • varză albă,
  • mâncăruri de cartofi.

Mărar:
  • supe,
  • sosuri,
  • salate,
  • mâncăruri de mazăre.


Măghiran:
  • mazăre.

Mentă:
  • supe,
  • sosuri,
  • ceaiuri, compoturi, limonade.

Pătrunjel:
  • supe, ciorbe,
  • tocănițe,
  • cartofi natur.


Boia de ardei:

  • tocănițe de diferite feluri,
  • gulaș, papricaș (boia de ardei iute).

Șofran:
  • supe,
  • mâncăruri cu orez.

Arpagic:
  • salate,
  • sos tartar,
  • supe,
  • condimente,
  • feluri de mâncare rece.


Cimbru:
  • supe, ciorbe,
  • saramură de pește.


Tarhon (Estragon)

Acest condiment crește din Europa de Est până în Mongolia.
Cules chiar când înflorește, tarhonul este folosit pentru gătit și în medicină. Tarhonul are uleiuri esențiale. Tarhonul are un miros dulce-picant și un gust ușor iute. O cantitate mică de tarhon se adaugă în mâncărurile de orez și cuș-cuș, în ciorba de cartofi și în unele ciorbe de zarzavat cu orez, în sosul de maioneză și la unele preparate de pește. Poate fi folosit ca mirodenie în hors d'oeuvre. Uleiul esențial de tarhon este de asemenea folosit pentru obținerea oțetului care poate fi adăugat în legume conservate, în mâncăruri cu ciuperci, conopidă, sparanghel, roșii, fasole. Tarhonul proaspăt se combină foarte bine și cu alte condimente (de exemplu, cu muștarul). Parfumul și gustul de tarhon proaspăt va fi mai pur dacă stropim mâncarea cu puțin suc de mâncare.

Să vă fie de folos !
S î n z i a n a 💚


Max's concept.
© Copyright 2024 MAX'S CONCEPT