duminică, 11 noiembrie 2018

MÂNCARE DE PRAZ ȘI CARTOFI


Ingrediente:
(pentru 6 porții)

450 g praz tăiat rondele subțiri,
40 g unt,
450 g cartofi,
300 ml smântână,
3 ouă,
175 g brânză mozarella dată pe răzătoare,
nucșoară,
sare,
piper negru măcinat,
1 lingură de ulei,
3-4 fire subțiri de ceapă verde (pentru ornat).

Mod de preparare:



1. Căliți prazul în unt, la foc iute, 2-3 minute, apoi micșorați flacăra, acoperiți vasul și lăsați prazul pe foc încă 10 - 15 minute, până se înmoaie. Amestecați din când în când.



2. Fierbeți cartofii în apă cu sare (de preferat în coajă), surgeți-i (dacă au fiert în coajă, îi și decojiți) și tăiați-i în felii mai groase, apoi puneți-i peste prazul călit. 


Adăugați smântâna, ouăle bătute, nucșoara, sare și piper după gust (puteți face acest amestec separat, apoi îl turnați peste cartofi). 


Umpleți formă pentru cuptor și coaceți compoziția, la mijlocul cuptorului, aproximativ 20 de minute.


3. Primele 10 minute dați focul mare, apoi reduceți flacăra până aproape de minimum și lăsați mâncarea în cuptor încă 30 de minute. Când o scoateți din cuptor, o ornați cu firele de ceapă verde tăiate mărunt.



Se servește imediat.


Poftă bună!

Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT