sâmbătă, 4 ianuarie 2020

PEȘTE CU SOS RAGU


Ingrediente:

1 kg pește,
250 g zarzavat: 
morcov, pătrunjel, țelină, ceapă,
100 ml vin,
100 ml suc de roșii,
3 - 4 felii de lămâie,
20 - 30 buc. măsline (fără sîmburi),
3 căței de usturoi,
1 foaie de dafin,
1 vârf de cuțit piper,
100 ml untdelemn,
1 linguriță cimbru uscat,
făină, 
sare după gust.

Mod de preparare:

Peștele, tăiat în bucăți, se prăjește pe jumătate, după ce a fost dat prin făină (ca în rețeta ”Plachie de pește”).









În uleiul rămas, se călește zarzavatul ras prin răzătoarea cu găuri mari și ceapa, numai 2 minute, amestecând mereu. Se stinge cu apă fierbinte, cât să cuprindă bine zarzavatul (circa 500 ml). 





Se fierbe până se înmoaie bine, adăugând apă dacă este nevoie, apoi se trece prin sită sau alt aparat de presat, sau se folosește un mixer vertical pentru a face o pastă fină.



La sosul strecurat se adaugă vinul, sucul de roșii, foaia de dafin, feliile de lămâie (fără coaja albă care este amară), piperul, cimbrul, usturoiul trecut prin presă și, la sfârșit, bucățile de pește. Ultimele se pun măslinele, distribuite printre bucățile de pește.







Cratița se pune la cuptor pentru circa 20 de minute ca să fiarbă toate și să se ridice untdelemnul deasupra. 



Sosul se va îngroșa de la făina prin care au fost trecute bucățile de pește înainte de prăjire.

Când este gata, se potrivește gustul de sare și se mai adaugă zeamă de lămâie dacă este necesar.



Se servește rece, ca fel întâi.





Poftă bună!

Max's concept.
© Copyright 2020 MAX'S CONCEPT