joi, 28 noiembrie 2019

OREZ CU ȘOFRAN ȘI BOB


Ingrediente:

2 linguri ulei de măsline,
1 lingură de ierburi aromate proaspete,
sare (după gust), 
piper negru măcinat (după gust),
200 g orez (de preferat basmati),
30 g unt,
1 ceapă mică tocată mărunt,
1 cățel de usturoi,
câteva fire de șofran,
225 g bob din conservă,
1 ou (opțional).

Mod de preparare:


Spălați orezul în câteva ape, scurgeți-l bine și puneți-l la fiert într-o oală cu apă clocotită; lăsați-l să fiarbă timp de 12 - 15 minute, până când se înmoaie. La sfârșit, clătiți-l scurt în apă rece și lăsați-l să se scurgă.

Încingeți untul împreună cu uleiul și căliți ceapa și usturoiul timp de 3 - 4 minute, apoi puneți șofranul și amestecați bine. 


Adăugați orezul fiert și amestecați din nou (cu grijă, pentru a nu sfărâma boabele), înainte de a pune în tigaie bobul din conservă, bine clătit. Lăsați-le pe foc încă 2 - 3 minute pentru a se pătrunde bine.


Dacă doriți să-i dați un plus de savoare, atunci completați cu o omletă făcută dintr-un ou, astfel:

Bateți oul împreună cu o linguriță de ulei; adăugați ierburile aromate, sare și piper. Puneți uleiul rămas la încins într-o tigaie, turnați jumătate din oul bătut și coaceți pe ambele părți o omletă nu prea tare (coaceți câte 30 de secunde pe fiecare parte). Repetați cu restul compoziției.




Rulați omletele și tăiați-le rondele, apoi presați-le în farfurie, peste orez.

Dacă nu faceți omletele, atunci încorporați ierburile proaspete, tocate, în orez, înainte cu 5-10 minute de a fi gata.

Sfat: Șofranul conferă o aromă aparte și o culoare deosebită mâncării. Înainte de a le folosi, zdrobiți firele de șofran într-un mojar.



La servire, puteți alătura și o salată.


Poftă bună !

Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT