joi, 9 noiembrie 2017

OMLETĂ CU CARTOFI


Ingrediente:
(pentru două porţii)

200 g cartofi (cam 4 bucăţi mai mici),
3-4 ouă,
sare,
piper,
2 linguri ulei,
1 cub de unt (20 g),
verdeaţă şi condimente după gust 
(ex.: tarhon, cimbru, mărar, pătrunjel),
parmezan ras sau brânză rasă (opţional).

Mod de preparare:


Cartofii se decojesc, se spală şi se pun la fiert în apă caldă cu o linguriţă de sare adăugată. Când sunt fierţi, se strecoară, se lasă la răcit şi apoi se rad pe răzătoare sau se trec prin presa de cartofi.



Se separă albuşurile de gălbenuşuri şi se pune câte 1/2 linguriţă de sare pe fiecare. Gălbenuşurile se freacă cu 2 linguri de ulei de floarea soarelui adăugate.

Albuşurile se bat bine până se întăreşte spuma.


Cartofii raşi (pasaţi) se condimentează, se adaugă apoi gălbenuşurile şi se omogenizează. La sfârşit, adăugăm albuşurile bătute şi amestecăm uşor.



Se încălzeşte o tigaie mai mare (de clătite) şi se unge cu ulei, adăugând şi un cub de unt. Se toarnă compoziţia în tigaia fierbinte. Omleta se coace cu grijă pe ambele părţi. Pentru întoarcere de pe o parte pe alta am folosit 2 tigăi încinse, unse cu ulei, de aceeaşi mărime. Dacă aveţi tigaie dublă e şi mai bine. 

La sfârşit, se presară cu parmezan ras sau brânză rasă. Se împătureşte în două sau sub formă de sul şi se pune în farfurie. Brânza se va topi la mijloc şi va da un gust foarte apetisant. Putem să mai presărăm puţin parmezan sau caşcaval ras deasupra. 

Se porţionează şi se serveşte imediat. Putem asocia şi o salată sau murături.

Notă: brânza rasă şi parmezanul pot lipsi. Va avea puțin alt gust, dar tot bună va fi. De asemenea, putem să o coacem la cuptor și să renunțăm la tigaie.


Poftă bună!

Niciun comentariu: